IPS Mitropolit Teofan a prezidat Conferința preoțească de primăvară din Protopopiatul Darabani

Arhiepiscopia Iașilor Iunie 12, 2018

Ziua a început cu săvârșirea Sfintei și Dumnezeiștii Liturghii de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan, înconjurat de un sobor de preoți din Cercul pastoral-misionar „Sfântul Pantelimon” Bașeu, și diaconi, din sobor făcând parte și părintele protopop Costică Pînzariu și părintele misionar protopopesc Constantin Prodan. Răspunsurile liturgice de la strană au fost date de Corala preoțească „Poarta cerului” a Protopopiatului Darabani, dirijată de către preotul Paul Andrei Smeu. În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor la finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a amintit de chemarea la misiune a Sfinților Apostoli, chemare care, peste veacuri, adresată în mod personal tuturor credincioșilor, îi responsabilizează pentru a da răspuns, pentru a discerne între ceea ce i se cuvine lui Dumnezeu și ceea ce se cuvine lumii acesteia. Totodată, în cadrul Sfintei Liturghii au avut loc și două momente importante pentru doi dintre slujitorii Bisericii din Protopopiatul Darabani. Mai întâi, preotul Ciprian Aboșculesei, recent numit în parohia „Sfântul Gheorghe” - Horodiștea, a primit hirotesia întru duhovnic, pentru ca mai apoi, pentru activitatea rodnică misionară și administrativ-gospodărească desfășurată în cei 10 ani de preoție, concretizată în finalizarea și pregătirea pentru sfințire a casei parohiale, preotul David Dan Stoean, parohul bisericii din Mlenăuți, să fie hirotesit întru iconom.

„Chipuri de ierarhi și de preoți care au avut un rol important în desăvârșirea unității naționale”

Programul zilei a continuat prin desfășurarea conferinței propriu-zise, prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, și așezată sub tema Anului Omagial al unității de credință și de neam și al Anului Comemorativ al făuritorilor Marii Uniri de la 1918 în Patriarhia Română. În deschiderea conferinței, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a realizat o incursiune în istoria României, punctând diferite momente importante din anii de dinaintea și din timpul Primului Război Mondial, și insistând asupra derulării cu rapiditate, în numai doi ani de zile, a unei multitudini de evenimente dintre cele mai complexe și având un ecou deosebit pentru viața Bisericii și în orizontul nașterii statului unitar român. A urmat apoi referatul cu titlul „Chipuri de ierarhi și de preoți care au avut un rol important în desăvârșirea unității naționale”, susținut de preotul Cosmin Constantin Pristavu, prezentare care a punctat rolul deosebit al preoțimii române în timpul evenimentelor din Primul Război Mondial și, totodată, a insistat asupra chipului luminos al organizatorului serviciului de asistență religioasă din cadrul Armatei Române, preotul profesor universitar Constantin Nazarie, protopopul preoților militari.

Susținerea referatului a fost urmată de concluzii, de prezentarea diferitelor aspecte de ordin pastoral-administrativ,  de întrebări și de răspunsuri la problemele ridicate de preoții participanți. Conferința s-a încheiat prin îndemnurile finale la rugăciune, la unitate frățească, la cultivarea misiunii liturgice și pastoral-filantropice, îndemnuri adresate preoților participanți de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, care a acordat, în final, și câteva audiențe preoților prezenți.

În încheierea și ca o încununare a întâlnirii, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a săvârșit sfințirea casei parohiale din satul Mlenăuți, comuna Hudești, alături de toți preoții participanți la conferința preoțească din Protopopiatul Darabani. (Pr. Cosmin Constantin Pristavu, responsabil de catehizare în Protopopiatul Darabani)

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri